Un mărțișor pentru Ucraina

 

Diana Diaconu ASOCIATIA BANCA DE HAINE

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
10,000 RON
Target
0
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Anul acesta mărțișorul nu pare să vestească primăvara, însă cu siguranță ne poate ajuta să ne canalizăm toată energia pentru a veni în sprijinul acestor oameni greu încercați.

Puțin cu puțin, mărțișor cu mărțișor, putem ajuta Ucraina.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Colectăm donații constând în principal în haine, încălțăminte și jucării, dar nu numai, le verificăm din punct de vedere al calității, le sortăm pe categorii și le distribuim apoi către comunități sau persoane aflate în situații de risc, precum și către centre aflate sub coordonarea instituțiilor statului.

Salutare,

Ne copleșește mobilizarea oamenilor și în același timp ne motivează să ne organizăm cât mai eficient cu putință. Timpul nu curge în favoarea noastră, iar nevoile oamenilor rămași în Ucraina sunt uriașe.

 

 

Primavara este anotimpul în care natura ne aduce aminte să fim generoși. Natura reinvie pentru noi și ne cheamă să ne bucurăm împreună de viață, a cărei sursă ea este. Te invităm să îți faci o pagină de Galantom pe dar.galantom.ro și să le spui familiei și prietenilor că, în locul Mărțișorului sau al cadourilor de 8 Martie, îți dorești să susțineți împreună o cauz

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!
Diana Diaconu : ASOCIATIA BANCA DE HAINE
Un mărțișor pentru Ucraina